Pagini

29 mai 2013

Catelusi

A trecut şi vremea iepuraşilor... noi de Paşte am avut alte preferinţe.
Am ţinut vreo 10 zile 2 caţei: unul mai mult alb cu pete negre, mai jucauş şi altul cu blana neagră cu pete albe, mai leneş. În fapt, erau două căţeluşe. 
La mâncare, în baie
Au fost găsite la marginea drumului (lângă Anina într-o parcare ca norocu'), nu m-am îndurat să le las acolo şi au stat la noi aproape 10 zile, până când au fost adoptate.
Cei mai fericiţi cu căţeii au fost cei mici, care i-au smotocit fiecare după posibilităţi. 
Abia la câteva zile după ce-i aveam practic ne-am dat seama că erau plini de căpuşe... pe care m-a ajutat o colegă la lucru să le scot (mulţam), apoi i-am îmbăiat şi-n soluţie antiparaziţi. Dar am mai găsit capuşe în maşină şi după câteva zile, iar eu am fost capsat de una, ulterior.   
Tratament pt. muşcătura ce deja se inflamase: am facut vaccinuri, am luat medicamente, şi-am avut interdicţie la bere vreo 10 zile (asta a fost tragic).

Căţeii au fost purtaţi bineînţeles pe unde am umblat şi noi, aşa au ajuns şi la munte într-o formulă inedită, cu Innenweiss pe 2 roate. 
Pregătiţi de drumeţie (by Mita)
Formula magică cu copii (by Mita)
Cu căţel şi purcel
Cel alb şi-a găsit stăpână în Oltenia la ţară. 
Cel negru, huzureşte probabil într-o curte la Giroc. 
Sănătoase să fie!

3 comentarii:

Claudia spunea...

O adevarata aventura care s-a terminat cu bine desi au intrat si capusele in ecuatie. Faza e ca daca e sa numar cate am cules eu de camp la tara as trece de o suta, dar habar nu se avea de boli si poate ca nici nu erau asa multi microbi. Tratamente? Cu sare sau spirt ca sa treaca mai repede umfltura si mancarimea, dar oricum urmau scarpinari timp de-o saptamana :D

Pozele respira foarte multa bucurie si e fain ca ai luat si cateii la plimbare. Noi la tara ii tineam legati sau inchisi in curte, dar uneori cand mergeam undeva si vreun catel avea voie sa vina cu noi, era bucurie mare si pentru noi si pentru patruped. Asa a aparut moda cu doi caini: unu mai rau pentru curte si unu pentru luat la plimbare pe camp, la padure. Ce amintiri... nepretuite :)

Alin spunea...

Da, inainte era altceva, nu ne pasa de capuse. Nu se auzise de boli ciudate. Dar, patiti si preveniti, acuma cascam mai bine ochii, nu stii de unde ce germeni poti culege odata cu musafirul nepoftit.

Alin spunea...

Iar cateii, parca mi s-a rupt inima cand i-am despartit... dar era aproape imposibil sa-i dam impreuna, asa ca prima data a plecat alba, si pe urma negruta.